Ponta: „Nu o să reușească domnul președinte să mă atragă în vreun scandal”

Ponta: Nu o să reușească domnul președinte să mă atragă în vreun scandal
Publicat: 21/08/2013, 14:00
Actualizat: 21/08/2013, 14:00

Liderii USL s-au întâlnit în această dimineață la biroul lui Crin Antonescu de la Senat, la întâlnire participând liderul PNL, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Daniel Chițoiu, dar și membri ai Comisiei de revizuire a Constituției.

Reuniunea vine la scurt timp după declarațile președintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlament unicameral format din 300 de membri și înainte ca în Comisia de revizuire a Constituției să se discute amendamentele privind sistemul de justiție. De asemenea, întâlnirea liderilor USL are loc după ce premierul Victor Ponta s-a întors din vizita oficială pe care a efectuat-o în Germania. După întâlnirea de la Senat, în Comisia de revizuire a Constituției urmează să vină reprezentanții CSM pentru a-și spune punctul de vedere. Un amendament al senatorului PNL, Tudor Chiuariu, în care se prevede că procurorii să fie audiați de Parlament a generat reacții adverse, subiectul urmând să fie discutat în ședința USL, dar și în cea de revizuire a Constituției.

La finalul ședinței USL, premierul Victor Ponta a declarat că președintele încearcă să genereze „un nou scandal” prin anunțarea unui nou referendum, dar că nu se va lăsa atras în „scandaluri de președinte”.

„Un nou scandal, nu știu dacă remarcați, trebuie să mai și muncim în țară, scandaluri am avut în ultimii ani. Cred că este foarte bine, la referendumul pentru Constituție, noi vom îndemna cetățenii să voteze DA, domnul președinte Băsescu îi va îndemna pe susținătorii săi să vină să voteze nu și vedem după ce tragem linie dacă au fost mai mulți de da decât de nu. Facem câte referendumuri vrea domnul președinte. Lumea așteaptă de la noi alte lucruri decât scandaluri, pe mine nu o să reușească domnul președinte să mă atragă în vreun scandal”, a spus Ponta.

Primul-ministru l-a contrazis pe liderul PNL, Crin Antonescu, care afirmase că USL nu și-a folosit la maxim pârghiile puterii, subliniind că președintele Băsescu nu este atât de puternic.

„Mie nu mi se pare că domnul Băsescu este foarte puternic decât prin faptul că orice declară discutați dvs despre declarațiile sale”, a declarat Ponta.

La rândul său, Crin Antonescu a ținut să precizeze că „aventurile și preocupările lui Traian Băsescu” nu intră în atribuțiile USL. „Nu mai sunt dispus să comentez toate elucubrațiile, mahalagismele domnului Băsescu”, a precizat Antonescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună